Nu e glumă! Un tulcean a ajuns să stea atârnat de sârmele de rufe o noapte întreagă. Bărbatul a supravieţuit miraculos unei căderi în gol de la etajul patru. Îşi pierduse cheile aşa că a încercat să intre în apartamentul situat la etajul al patrulea coborând în balcon, de pe acoperişul blocului.
Bărbatul alunecat şi a căzut, dar s-a agăţat în sârmele de rufe ale vecinilor de la etajul unu. Acolo l-au găsit pompierii, în zori, înfrigurat, după ce vecinii au sunat la 112, speriaţi că cineva încearcă să le intre în casă, pe fereastră, potrivit Digi24. Vecinii habar n-au avut că locatarul de la patru e la ananghie: toată noaptea, omul n-a zis nici pâs. A strigat după ajutor abia după ce a stat 7 ore atârnat pe sârme.
Strigătele bărbatului au fost auzite de vecini abia în jurul orei 7 dimineaţa. O femeie care trecea prin zonă l-a văzut pe om atârnat de sârmele de rufe de la etajul doi, căţărat pe o grindă de metal a vecinilor de la 1.
„Doamnă sunt înţepenit şi nici nu pot să mă mişc”, i-a spus bărbatul.
În cele din urmă, tulceanu a fost salvat de autorităţi. Bărbatul a refuzat să se ducă la spital.
„A fost o intervenţie destul de scurtă în sensul în care a fost nevoie doar de o scară şi un coleg care efectiv să urce şi să coboare persoana de acolo”, a declarat Florentin Daciu, ISU Delta.